LU TRASOLE

I

Tumasse di zi’ Minche lu straccète,
lu juorn' aveve stète a lu pascone,
e tra nu bicchierucce e na risète,
nu pèzze di furmagge e di fiadone,

la sere z' avé' mèzze 'mbrijjachéte.
Arvè 'lla chèse nghe na luna bbone,
e mientre zi faceve na fuméte,
pazzijje nghe li cìttili nu ccone.

Li fijje, siempre dope de lu vine,
furmeve l’ alligrijje de la sere,
ma la passiona sé' je' li quatrine.

Na zéncre, da bardasce, j' avé' dette,
gna raccunté la mamme, e sarà vere,
ca ésse n' ci muré' da puvirette.

II

Nghe stu pinziere fisse a lu ciurvelle,
la notte che zi sònne ? Lu trasole !
Statté' 'n campagne, sott' a nu milelle ;
pirò l’ avé' da tòjje ésse sole.

N' amiche l' accumpagn' a na ruvelle,
je 'nsegn' addonna sté, je fé la scole
di méttici nu segne,... na jervelle.
- Macché - j' arsponne - quesse ze ne vole.

- E mittici na prete. - Pèggi-ancore!
I’ ci facce na ca... assutt' assutte...
La mojje che z' arbejj' a lu calore:

- Tumà, che mi sci fatte ? Puzze tutte !
- Ah, pòver' a mme, so' perze lu tisore !
- L' ajj' artruvète i’ purcèlle brutte...